Alternative

Editorialul din DoR #8, un număr care vorbește despre o realitate alternativă (da, minoritară) și despre oamenii…

Notă: DoR #8 se găsește de astăzi, 23 aprilie, la toți distribuitorii. Dacă vrei să susții DoR direct, cumpăr-o din magazinul nostru online.

ALTERNATIVE

Anul 2012 a început haotic în România – proteste de stradă, paralizie hibernală, schimbare de guvern –, o ciorbă de evenimente perfect potrivită vremurilor în care trăim. Nu știm exact cine suntem ca nație și unde vrem să ajungem, dar e limpede că fiecare s-a săturat de ceva. Soluții nu prea sunt, și asta pentru că epoca soluțiilor universale a apus. Poate asta e lecția cea mai importantă. Suntem obișnuiți să existe un mod bun în care facem lucrurile, adică „așa am făcut și până acum”, și un mod rău, adică „noi nu așa facem, deci nu are cum să meargă”.

În politică, în sănătate, în justiție, în educație, în economie, în organizații mici și mari, ba chiar și în familiile în care am crescut, „așa am făcut și până acum” nu mai funcționează. Cel puțin, nu mai funcționează pentru toată lumea. Până nu demult, cei care căutau o altă cale erau considerați nebuni și pedepsiți aspru de zona pe care voiau s-o abordeze altfel. Alternative au tot existat din 1990 încoace, dar prea puține au depășit stadiul de curiozitate. (Filmul e o excepție – câțiva băieți curajoși au reușit să facă altceva și chiar să clatine serios paradigma. Cei din generația care le-au urmat lui Puiu, Porumboiu & co., dintre care puteți vedea 10 în acest număr, dovedesc că „altfel” funcționează.)

În acest context, DoR #8 vorbește despre o realitate alternativă (da, minoritară) și despre oamenii care o întrupează. Ei sunt dovada că într-o lume în care nici instituțiile și nici societatea nu funcționează cum ne dorim, n-avem multe de pierdut girând alternative. Nu sunt neapărat revoluționare, nici neapărat salvatoare, dar asta nu le face mai puțin valide și interesante.

Candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Bucureștiului e probabil prima oară când un independent e mai mult decât o glumă. Ana Bănică, una dintre cele trei femei de pe copertă, și-a găsit menirea de cetățean prin artă și activism, evitând siguranța unei slujbe de la nouă la cinci. Lucia Maria Popescu a postat pe YouTube clipuri în care cântă pe balcon coveruri după The MOOoD, iar astăzi e o viitoare voce importantă.

Acești oameni nu sunt o schimbare de paradigmă, cât o legitimizare a uneia noi. Nu e un alt „așa am făcut până acum”, ci o serie de opțiuni individuale. Într-o Românie 2.0, dacă e să vorbim și de lumea care l-a ridicat pe culmi pe Zoso, mai multe căi s-ar putea să fie calea către progresul pe care ni-l dorim de 20 de ani.

Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe Ada Milea. Până în 2003 a cântat și protestat, iar apoi a decis că vrea mai degrabă să creeze ceva – nici teatru, nici muzică – prin care să poată povesti despre creațiile și oamenii care o fac fericită. Și-a găsit o alternativă la alternativă și probabil nu se va opri aici.