Cântarea României

Ce mai înseamnă azi și la ce mai folosește patriotismul? Text de Adrian Lungu. Instalație foto de Simona Sterca.…

Ce mai înseamnă azi și la ce mai folosește patriotismul?
__________________________________

Instalație foto de Simona Sterca
__________________________________

Pe 25 aprilie, 3,3 milioane de români – jumătate dintre telespectatorii de la acea oră – s‑au uitat la finala Românii au talent, emisiunea cu care Pro TV își propunea să‑l găsească pe „cel mai talentat român”. Câștigătorul s‑a decis prin votul telespectatorilor. Cu reflexele formate la Dansez pentru tine (unde puterea cazului e deseori mai mare decât cea a dansului), 29% dintre cei care au votat l‑au desemnat câștigător pe rapperul orfan Adrian Ţuțu.

Alegerea lui Ţuțu a mai avut însă un motiv. Rapul scandat de el în finală a mizat pe versuri ca „Strigă tare: mă mândresc, sunt român / Aici e țara mea, aici trăiesc, aici rămân” sau „Arată‑ne că tu poți schimba / Toți strigă tare: sunt român, deci pot”. Totul pe fundalul unei desfășurări serioase de steaguri tricolore.

Acum cinci ani, în urma unei campanii de câteva luni, telespectatorii TVR l‑au votat pe „cel mai mare român din toate timpurile”: Ştefan cel Mare. În 2008 și, apoi, în 2011, Dilema Veche a avut ediții dedicate dezbaterii dragostei de țară. Brandul de țară al României e un subiect fără moarte, dar intensitatea discuțiilor în jurul lui a părut să atingă apogeul vara trecută, când frunza și grădina carpatină au inflamat tot ce putea fi inflamat.

În primăvara lui 2011, Răzvan Lucescu, selecționerul naționalei de fotbal, a spus că suporterilor le lipsește patriotismul, care i‑ar face să dea mai multă energie fotbaliștilor. Cel puțin două sondaje de opinie pe tema patriotismului au fost publicate în ultima jumătate de an.

Definit cel mai adesea ca dragoste de țară, identificare cu aceasta și preocupare pentru binele ei și al compatrioților, patriotismul este văzut în același timp ca fiind aproape și departe de naționalism.

„Patriotul își îngrașă capra lui: naționalistul vrea să o crape pe a vecinului”, scria Alina Mungiu‑Pippidi, în Dilema Veche, în septembrie 2008. Dimpotrivă, profesorul de istorie Lucian Boia spune că e vorba de grade ale aceluiași sentiment. „Naționalismul este gradul mai înalt al patriotismului.”

„Odată ce ești patriot, asta e o linie care te poate duce – nu‑i obligatoriu să te ducă – la naționalism, și la grade foarte înalte de naționalism. Depinde, în fond, și de contextul istoric și de comportamentul celorlați.”

Mihail Neamțu, istoric, filozof, teolog, director științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, consideră că istoria comunistă a României, când patriotismul și naționalismul erau adesea confundate, sunt vinovate pentru lipsa unui patriotism natural astăzi.

„Ne este atât de greu să ne revenim la un adevărat patriotism, care nu este nici naționalist delirant, nu este nici fals european, întrucât avem această dublă traumă: eviscerarea memoriei și falsificarea ei printr‑o reinventare a identității în campanii de tip Cenaclul Flacăra și Cântarea României. Din cauza asta ne e foarte greu să fim naturali.”

Cuvântul naționalism și‑a pierdut valoarea, în timp, din cauza exceselor, crede filozoful Andrei Cornea, unul dintre primii care a cerut public o manifestare mai discretă a patriotismului. El spune că, mai ales în timpul comunismului, a fost folosit cuvântul patriotism, care suna mai bine, iar naționalismul a fost „un liant ideologic fundamental” atunci când a început să se formeze națiunea română, dar astăzi nu‑și mai are rostul.

La fel ca majoritatea națiunilor europene, România a fost creată de generația revoluționarilor de la 1848. Cristian Ghinea, jurnalist și director al Centrului Român de Politici Europene, spune că nu este o coincidență faptul că statul național s‑a dezvoltat în același timp cu industrializarea, educația de masă, răspândirea tiparului și democratizarea (accesul maselor la politică). „Oamenii care învață toți după același abecedar au nevoie să audă și o narațiune istorică, despre cine suntem noi în spatele acelui abecedar.”

Iar narațiunea istorică a românilor este, poate, cea mai bizară din regiune, după cum spune Ghinea. „Noi vrem să fim latini și occidentali. Şi nu vrem să avem de‑a face cu vecinii. Narațiunea istorică a bulgarilor este că ei sunt ortodocși, slavi, estici. Noi avem această aspirație spre Occident, vrem să ne rupem de zona asta și ideea de insulă de latinitate ne face să ne simțim o excepție. Dacă am putea să mutăm România unde e Elveția, am face asta.”

Boia spune că majoritatea comunităților sunt construite pe o limbă, cultură și istorie comune, iar istoria nu este neapărat reală, ci imaginată. „Națiunea înseamnă și construirea unei istorii, care nu e o istorie falsă, aici este un dialog între prezent și trecut, este o combinație de elemente istorice cât se poate de reale, cu expresia unor sentimente, unor concepții care nu aparțin trecutului, ci aparțin prezentului nostru.”

Ghinea spune că toată istoria României e bazată pe mit. „Asta nu înseamnă că sunt povești de adormit copiii.”

Boia, cunoscut mai ales pentru cărțile sale în care abordează miturile istoriei României, nu ezită să afirme că națiunile sunt inventate și istoria este „infuzată” cu mit și imaginar. Nu crede însă că istoria este mai puțin valoroasă pentru că i se adaugă mituri.

Istoricul Boia spune însă că patriotismul nu e definit doar de istorie, ci și de faptul că omul trebuie să fie parte a „unui grup uman, mai mare sau mai mic”. Acest atașament se manifestă mai ales față de comunitatea restrânsă. „În ce privește comunitatea națională, e un atașament pe care îl înveți.” „Cred că este inevitabil să fii patriot”, mai spune Boia.

„Chiar când te superi pe comunitatea căreia îi aparții, chiar când te superi pe țara ta, e tot o manieră de a‑ți arăta patriotismul, pentru că dacă ți‑ar fi indiferentă comunitatea, țara, nu te‑ai mai supăra pe ele.”

***

După finala Românii au talent, unii dintre miile de comentatori de pe site‑ul emisiunii și‑au simțit lezată mândria națională tocmai de rezultatul concursului: „Mi‑e rușine că sunt român” sau „Vreau să emigrez” fiind unele dintre reacțiile la ceea ce au perceput ca un vot măsluit sau influențat de mila pentru concurentul care „și‑a descoperit talentul după ce i‑au murit părinții”.

Un studiu al Fundației Soros, cu date adunate la sfârșitul anului 2010, împarte respondenții în șapte categorii de intensitate a sentimentului național, de la un naționalism ¨exclusivist ferm”, la lipsa oricărei forme de mândrie națională. Primele trei categorii adună 64% dintre români, în timp ce ultimele trei adună doar 18%, adică șase din 10 români înclină spre o formă intensă de naționalism.

Totuși, nu sunt puțini cei care se arată îngrijorați de o scădere a patriotismului la români. Mihail Neamțu crede că românii suferă de un complex identitar. „Românii”, spune el „sunt printre foarte puținele popoare care încep o conversație cu un străin cerându‑și scuze – pentru ceva anume, orice. De la trafic, până la atmosferă, felul în care e poluată sau nu, de la felul în care arată restaurantul în care mănâncă, până la zgmotul străzii”.

„De ce a insulta România este cool, este șic? De ce e atât de reconfortant să spui «țară minunată, păcat că‑i locuită»?”, se întreabă Neamțu. „Eu sunt unul dintre cei care crede că patriotismul nu e o virtute de abandonat, ci dimpotrivă, de redescoperit.”

Dar ce fel de patriotism? Boia spune că patriotismul adevărat nu ține de discursuri înflăcărate sau invocarea lui Mihai Viteazul și Ştefan cel Mare. „Nu spun că astea trebuie să fie lăsate la o parte, dar nu astea măsoară patriotismul cuiva. Ar putea chiar să măsoare ipocrizia și tentația manipulării – și mă gândesc la oamenii politici.”

Și pe Cornea îl deranjează politicienii care fac paradă de patriotism, de obicei la sărbătorile naționale, după care constată, în cazul unora, că fie confundă buzunarul propriu cu al statului, fie fac trafic de influență. „Păi ăsta este un caz clasic de non‑patriotism, pentru că patriotism înseamnă tocmai să ai conștiința deosebirii între buzunarul propriu și cel public.”

Ghinea e de acord: „Nu poți să spui că cineva e patriot când fură în mod sistematic din banul public. Adică tu ești patriot așa, că‑ți place Ştefan cel Mare, dar tu pui mâna și furi”.

Neamțu e conștient că există oameni care manipulează aceste sentimente, deturnându‑le. „Pe de altă parte, nu cred că trebuie să renunți la sentiment doar pentru că sunt prădători în lumea asta”.

„Eu mă declar patriot,” spune și Ghinea. „Mă enervează că noi – ăștia care suntem oameni umblați, ne considerăm europeni, cosmopoliți, ne enervează naționalismul grobian – lăsăm patriotismul să fie acaparat de ăștia. Pentru ei e foarte ușor: «Eu sunt Vadim Tudor, sunt român, patriot»”.

Şi Cornea distinge între un patriotism afișat și un patriotism implicit. „În acest moment, patriotismul implicit înseamnă să‑ți faci datoria. Să te ocupi cât poți de bine de lucrurile de care știi să te ocupi cât mai bine și, în general, să ai o inserție socială cât mai pozitivă, cât mai normală, să respecți regulile de politețe, să nu fii un caz antisocial, și așa mai departe, fie că ești aici, fie că ești în străinătate”.

„Trebuie să faci un mic refuz al istoriei, ca să fii patriot real. Dacă ești patriot pentru că îl iubești pe Ştefan cel Mare, întotdeauna ajungi la concluzia că oamenii reali din România de astăzi nu se compară cu Ştefan cel Mare,” spune Ghinea. „Trebuie să fii patriot pentru oamenii ăștia de azi. Pentru vecinii tăi, pentru ăștia pe care‑i vezi pe stradă”, spune Ghinea. El crede că ești patriot dacă ești ecologist („Nu pot să cred că cineva e patriot dar aruncă hârtii pe stradă.”), dacă-i zâmbești vânzătorului, dacă vorbești frumos.

Cornea crede că nu trebuie să te gândești prea mult la patriotism, acesta trebuie să vină de la sine: „Un organism sănătos nu se întreabă dacă e sănătos. […] Maxima ar fi ca oamenii să‑și vadă bine de treaba lor, să încerce să facă mai mult bine decât rău. Să admiri oamenii pe care trebuie să‑i admiri pentru ceea ce sunt cu adevărat, nu pentru că sunt ai tăi sau nu, dar să nu‑i respingi pentru că sunt ai tăi […], și o să constați după un timp, dacă mai mulți o să facă asta, că lucrurile merg mai bine în România”. Neamțu spune și el că patriotismul e un sentiment „despre care trebuie vorbit mai rar, dar în numele căruia trebuie acționat mai des”.

„Pentru mine, patriotismul înseamnă să te îndrăgostești de ceea ce poate fi România, adică să ai capacitatea de a proiecta într‑un viitor mai mult sau mai puțin ideal lucruri care țin de identitatea noastră comunitară”, spune Neamțu. „Deci să proiectezi în viitorul României de peste 20‑30 de ani lucruri de care să poți fi mândru. Şi să încerci să le faci.”

Ghinea spune că un patriot încearcă să facă ceva mai bun indiferent dacă îi place sau nu de România: „Când mori să zici: «Am încercat să las lumea asta puțin mai bună decât am găsit‑o». Poți să fii patriot față de ce vrei tu, dar să te agiți să faci ceva”.

Să fii patriot, așadar, ar putea însemna să‑ți faci bine treaba, meseria, rolul. Profesionalismul, bunul simț și creativitatea fiecăruia ar putea scoate patriotismul din discursul găunos, readucându‑l în firesc.

Pro TV începe în această vară preselecțiile pentru un nou sezon al emisiunii Românii au talent. Poate vom fi prea ocupați pentru a face coadă la înscrieri.

* Vrei să ai acest text și în varianta tipărită? Cumpără DoR #6 de la distribuitori sau comandă-l la comanda@decatorevista.ro.