[#dordealba] Un pervaz cu gratii

Anița locuiește în blocul „Turturica” și trece zilnic pe lângă oamenii care și-au pierdut casa când au fost evacuați…

Anița locuiește în blocul „Turturica” și trece zilnic pe lângă oamenii care și-au pierdut casa când au fost evacuați de acolo.

Încălțată cu o pereche de adidași albaștri, Anița calcă apăsat pe cimentul holului îngust și întunecat de la parterul blocului, unde pereții văruiți în alb și roșu sunt scorojiți și pătați de igrasie. E un aer rece față de cele aproximativ 20 de grade de afară. Trece pe lângă mai multe camere fără uși și fără geamuri, pe pereții cărora mai apar urme de mobilier sau bucăți de moloz. Ajunge în fața unei uși de metal, la penultima cameră de pe partea stângă, intră și-și cere scuze pentru dezordine. Din dulapul cu uși întredeschise stau să cadă hainele așezate în teancuri. Câteva oale de inox sunt pe aragazul de lângă pat, iar în spatele aragazului e o butelie. Trece de perdeaua care ține loc de ușa băii și se oprește în picioare între cele două paturi din camera înghesuită, acoperite de pături roșii și perne.

În camera asta se întoarce de fiecare dată când nu e la muncă. De aproape 20 de ani, Ana Lăcătuș, 47 de ani, sau Anița, cum îi spun cunoscuții, a locuit în blocul G2 din Alba Iulia, sau „Turturica”, poreclă primită de la locuitori. Acum stă cu al doilea soț, Marcel. Primul i-a murit la 32 de ani, de infarct. Spune că Turturica e locul unde a crescut nouă copii: unii dintre ei sunt plecați la muncă în afară, de alții spune că nu mai știe nimic. Pe fata cea mai mică, de 13 ani, a fost nevoită să o trimită la sora din Spania în timpul iernii, din cauza frigului din casă.

Anița și Marcel sunt una dintre cele 33 de familii care mai locuiesc în blocul construit la începutul anilor 1970, ca un cămin de nefamiliști presa locală spune că sunt în total 105 garsoniere. Sora Aniței, plecată în Spania, deține locuința unde stau cei doi și i-a lăsat să rămână. În octombrie 2017, autoritățile locale au evacuat 60 de familii care nu aveau drept de proprietate. Au intervenit jandarmii pentru ca oamenii, majoritatea de etnie romă, să iasă din bloc. Mulți au fost amenințați că Protecția Copilului îi va lăsa fără copii, spune Anița, „altfel nu ieșea nimeni afară!”.

Au plecat, iar în urmă au rămas doar proprietarii și chiriașii lor. Conform presei locale, Primăria Alba Iulia vrea să le ofere și proprietarilor între 2.300 și 4.000 de euro ca să plece din bloc, apoi să-l demoleze și să construiască în locul lui o parcare supraterană. Blocul e la o stradă de unul Bulevardul Revoluției 1989, pe partea opusă Spitalului Județean și Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”. Parcarea, spun oficialitățile, ar urma să fluidizeze traficul de pe bulevard, unde mașinile sunt parcate pe prima bandă.

Anița s-a angajat la mall de câteva luni și adesea se întâlnește acolo cu Leonora, una dintre fostele vecine de palier. Lucrează ambele ca femei de serviciu, iar Anița a ajutat-o pe Leonora să obțină slujba. După ce a fost evacuată, Leonora s-a mutat într-o casă care stă să cadă, unde locuiau deja părinții și fratele mai mic.

Anița are șase clase, dar spune că mulți angajatori o refuzau abia când îi vedeau adresa din buletin, pentru că G2 e un loc de evitat din cauza reputației locale pentru infracționalitate. Ajunge adesea la program cu o oră mai devreme. Șterge mese, curăță tăvile oamenilor care se opresc să mănânce sau spală băile. Spune că nu știe ce ar face dacă n-ar munci. „Dar mie îmi place. Și doar trebuie să-ți vezi de treabă.” Toată perioada iernii prefera să stea la muncă, pentru că la mall era mai cald decât acasă.

Când nu e la muncă, Anița mai face curățenie în casele unor cunoscuți sau stă acasă și face ordine sau gătește. La câteva străzi depărtare de Turturica, salută un bărbat de pe o bancă, despre care spune că e unul dintre foștii locatari ai blocului. La fel ca mulți alții, a ajuns pe străzi.

Acasă, la pervazul acoperit de grilaj, Anița a așezat patru ghivece cu flori. Le-a primit de ziua femeii de la câteva prietene din cartier: „Ce să facem dacă ne dă afară? Unde să ne ducem? Pe stradă!”

S-ar putea să-ți mai placă:
[#dordealba] Centenar contratimp

La 100 de ani de România, directorul Muzeului Național de Istorie din Alba Iulia și-ar dori mai mulți kilometri…

Out

La 15 ani de când a fi gay nu mai este o infracțiune în România, e mai ușor pentru tinerii LGBT să‑și afirme identitatea…

Cine stă aici?

Recent, am coborât cu fratele meu în garajul blocului în care locuiește în Cluj. Încăperea arăta ca interiorul…

[#dordealba] Cât de smart e Alba Iulia

Orașul și-a trecut pe cartea de vizită titulatura smart city, dar pentru locuitorii ei beneficiile nu sunt foarte…

[#dordealba] La firul ierbii

Doi frați sunt cu ochii pe casele care se ridică în Alba Iulia, ca să sară cu o ofertă pentru amenajarea grădinilor.

[One World Romania] „Unele lucruri sunt prea prețioase pentru a fi pierdute”

Din poveștile bunicului său, Bogdan Ștefan a transpus, prin film și sculpturi de lut, deportarea unei familii…

[Interviu] Despre oameni și trenuri

Adi Bulboacă iubește trenurile. Pe 30 decembrie 2015 s-a suit într-unul cu gândul să se dea jos peste o lună.…

[TIFF 2017] (Încă) 13 filme la care vrem să ajungem

Începe sezonul alergatului între cinemauri.

Iașul copilăriei mele

Când sărăcia și bătaia sunt parte din copilăria ta, ai vrea să poți să-ți schimbi povestea? Vlad Viski revine…

[Out] B. și etichetele

B. a avut doi ani ocupați: s-a ținut de liceu până la final pentru că-i place să învețe bine și, după perioade…

[Out] Acceptarea lui Ovidiu

Din clasa I până printr-a VI-a lui Ovidiu i-a mai plăcut de câte o colegă. Acum spune că asta se întâmpla pentru…

Printre refugiați

De o săptămână, Andrei Pungovschi a fotografiat fuga refugiaților spre Europa, de-o parte și de alta a granițelor…

[Interviu] Hotelul Dallas

Livia Ungur a crescut cu serialul „Dallas” în România anilor ’80 și a folosit fascinația pentru el, proprie și…

[#dordealba] Profa cu lecțiile mereu făcute

Cum rămâi un profesor implicat și conectat cu generațiile cărora le predai.

Răzvan Exarhu: Suntem foarte alintați ca specie și ne place să ne refugiem în aparențe

Răzvan Exarhu ne-a povestit despre împărtășirea fericirii, îndoieli, despre țară versus oraș, tâmpiți versus deștepți…