[#dordealba] Vocile din Casa Forum

Povestea Forum Apulum sau ce se întâmplă când o mână de oameni care protestează împreună continuă să se întâlnească.

E o zi de aprilie în Casa Forum din Alba Iulia și tocmai s-a terminat masa de prânz: omletă, brânză, ceapă verde, mezeluri, zacuscă, roșii cherry și gemuri de casă. Din februarie, casa e sediul și spațiul de joacă al Forum Apulum, o asociație care de aproape un an de zile lucrează cu elevi și tineri ca să-i facă cetățeni mai implicați și mai responsabili. Gemurile și zacusca au fost tot un proiect de echipă: le-au spus mamelor lor că vor avea oaspeți și acestea le-au umplut urgent frigiderul.

În bucătăria mică, Ciprian Cucu spală farfuriile roșii de plastic ca să fie refolosite, iar Diana Filimon pune o cafea la ibric pentru echipă și pentru unul dintre oaspeții lor, artistul vizual George Roșu, a cărui expoziție e montată pe pereții uneia dintre cele trei camere. Roșu, atotprezent online cu desenele și literele lui, a venit din Cluj cu șase planșe despre „dorul de țară”, o expoziție-comentariu la iubirea demonstrativă pe care o avem pentru România cât timp suntem departe.

Expoziția, vernisată cu o seară înainte, a fost cel mai recent eveniment al asociației și un prilej pentru a discuta despre întoarcerea în țară, mai precis în Alba, dar și despre potențiala febră naționalistă prilejuită de 100 de ani de la Unire. Aproape 50 de oameni, între 15 și 50 de ani, de la liceeni la autorități, s-au înghesuit pe scaunele albe pliante pentru a asculta și, mai apoi, pentru a discuta despre reușitele și frustrările personale, mai ales că toți reveniseră în Alba după un timp în afara țării sau prin alte orașe. (Notă: DoR s-a alăturat lui George Roșu în seara expoziției și am fost oaspeții Casei Forum timp de câteva zile.)

Forum Apulum există abia de un an, dar superputerea lor e deja evidentă: aduc oameni împreună, nu doar din Alba, dar și din afara orașului, și crează un spațiu în care fiecare voce poate fi auzită.

Acum, după cafea, Roșu și câțiva membri ai asociației aranjează cadrul ca să filmeze procesul de a crea o nouă identitate vizuală. Ideea, spune Roșu, e să fie un logo creat nu de el, ci de cât mai mulți dintre cei 18 membri. Fiecare va scrie FORUM APULUM cu un marker pe o foaie, iar el va suprapune literele. Încep pe la patru după-amiază, cu Diana și apoi cu Ciprian, după care Diana îi sună pe ceilalți membri, rugându-i să treacă după muncă pe la sediu – 10 minute -, pentru a scrie și a fi filmați.

Fondatorii Forum au majoritatea peste 30 de ani și s-au cunoscut la protestele de la începutul lui 2017. Cam fiecare dintre ei era cel mai vocal  în grupurile lor de prieteni și, ieșind în stradă, au simțit o energie mai presus de frustrarea anti-PSD care îi scosese pe mulți în stradă. Când, la mijlocul lui februarie 2017, Ciprian a întrebat într-un grup de Facebook cine vrea să continue să se întâlnească și în alt cadru, vreo 10-12 au spus „da”.

Diana, 35 de ani, a fost acolo pentru că simțea că, deși înțelege sisteme, deși lucrase și în administrația publică și în privat, nu contribuise suficient la binele comun. „Generația mea nu s-a expus”, spune ea. „N-au folosit nicio pârghie. N-au mers la vot.”

Nu știau ce vor să facă cu grupul lor, dar în primele luni nici n-au pus presiune. Era oricum ceva nou pentru majoritatea ca medici, ingineri, arhitecți, programatori și profesori să stea la aceeași masă. Deși cu toții locuiau în Alba, bulele lor nu se intersectaseră. După ce le-a venit ideea unui eveniment prin care să explice comunismul elevilor din oraș, au lămurit încet-încet și scopul a ce avea să devină apoi o asociație: să lucreze cu tinerii și să-i învețe „gândire critică, alfabetizare civică și culturală și comunicare”. Astăzi fac cursuri, proiecții de film și expoziții. Au organizat dezbateri despre fake news, au proiectat Țara moartă a lui Radu Jude, l-au adus pe artistul Dan Perjovschi de la Sibiu să le fie oaspete la lansarea casei și pentru noiembrie pregătesc o a doua ediție a festivalului de atitudine civică civicON.

După o primă rundă de filmare cu trei-patru membri, echipa reîncepe procesul, pentru că lumina de primăvară nehotărâtă nu e suficientă. Filmează la geamul casei de pe Regina Maria 18. Pe zidul ei sunt două plăci memoriale care fac referire la vizita de două zile pe care a făcut-o aici poetul George Coșbuc. În cameră sunt trei mese albe de la IKEA, o canapea, o tablă și un calendar cu idei pentru anul ăsta și, în biblioteca dintr-un colț, un semn cu: „Nu pot să cred că încă mai trebuie să protestăm pentru căcatul ăsta.”

Forum Apulum înseamnă astăzi un grup de 18 membri, care plătesc o taxă de 10 lei și fiecare cât poate pentru cheltuielile casei. Singurul care locuiește în casă, la etajul aflat încă în lucru, e Ciprian Cucu. Ciprian are 35 de ani, e din Petroșani și a terminat informatică economică la Timișoara. A predat cu ora la facultate, a lucrat în câteva firme și a încercat să ducă înainte una de producție publicitară, iar în 2006 a ajuns la Alba ca profesor la universitatea locală. În timp, a avansat la gradul de lector. S-a implicat și în viața orașului – întâi într-o asociație, RYMA, care încerca să dea o scânteie vieții culturale, apoi în partidul M10 ca președintele al filialei locale. Mai recent, s-a gândit să plece – și din Universitate, și din oraș – poate la fratele lui în New York, poate în Berlin, dar noii lui prieteni de la Forum l-au convins să rămână

Dacă stai de vorbă și membrii asociației, ce i-a adus împreună sunt frustrările de zi cu zi: ca medic, realizarea că nu există, de fapt, interes din partea superiorilor pentru sănătatea pacientului; ca diriginte de șantier, să vezi că autoritățile – de multe ori client final – nu sunt interesate de cum se face o lucrare (cât timp se face ceva); ca tânăr peisagist, să poți lucra la stat fără să fii întrebată la interviu „a cui pilă ești?”.

Diana spune, glumind, că dorința lor e ca la 50 de ani să poată sta liniștiți, pentru că generațiile care le-au urmat sunt mai implicate în viața civică, mai deștepte și cu conștiință politică. (În grupul lor sunt atât oameni care strâng semnături pentru USR, cât și membri ai Platformei 100 inițiată de Dacian Cioloș.) Deocamdată însă, planul principal e să crească la pas, să găsească o strategie de strângere de fonduri mai sustenabilă decât un borcan de donații, să-și apropie tinerii din oraș și să răspândească ideea că o voce singură poate să fie ignorată, dar o multitudine de voci, mai greu.

Filmarea repornește o a treia oară după ce echipa își dă seama că n-a schimbat cardul. Roșu joacă rolul regizorului exasperat, iar membrii asociației se amuză, se fotografiază și discută. Pe masă e un lighean cu pufuleți. Până la ora cinci au scris logoul deja vreo 6-7 din echipă, iar până la opt seara trec aproape toți pe acolo.

Diana spune că unii membri au cârcotit la început că nu pot să aducă vreo schimbare în comunitate. Un grup de 10 oameni nu poate schimba lumea, a postat la apelul inițial de adunare Marius Rusu, al treilea membru al boardului și un programator care anul trecut a derulat o acțiune de a strânge plângeri de la cetățeni pe care să le dea mai departe primăriei. Azi, scepticismul lui e motiv de glumă. Într-un an, au făcut multe doar donând din timpul și din resursele proprii și sunt deja mulți liceeni nelipsiți de la evenimentele lor — câțiva le-au și desenat baia. (Notă: Mai bine de 10 liceeni ne-au fost și nouă parteneri de documentare prin oraș.)

Câteva zile mai târziu vor vedea primele încercări ale lui Roșu de a le realiza noul logo – suprapunerile de nume pot crea fie o mâzgăleală îngroșată, fie o masă abstractă de linii în care nu se mai distinge nicio voce individuală, deși toate sunt reprezentate. E o grămadă de intenții și de nume din care oricând se poate retrage cineva, dar care, de asemenea, are mereu loc pentru un membru nou. Pentru că, într-un grup, spune Diana, „faci lucruri pe care nu credeai că poți să le faci singur.”

S-ar putea să-ți mai placă:
[Omnivor] Dor de roșii

Povești cu roșii, de la cititori și de la redacție.

[#dordealba] Casa voleiului

Volei Alba Blaj s-a calificat în premieră în Final Four-ul Ligii Campionilor la volei feminin și o are în lot…

[Les Films de Cannes]: Emmannuelle Bercot despre regie, documentare și adolescență

Emmanuelle Bercot, a doua femeie-regizor din istorie care a inaugurat Festivalul de Film de la Cannes, a deschis…

Ce vei citi în DoR #17

Pentru acest număr ne-am învârtit până ne-am făcut comozi în jurul ideii de „acasă”. Acel construct, parte fizic,…

[Interviu] Regizoarea Tatjana Bozic, despre documentar și autodocumentare

În documentarul „Happily Ever After”, Tatjana Bozic revine la foști iubiți pentru a înțelege unde a greșit în…

Lecturi pentru Gopo (şi un clip)

La începutul săptămânii s-au anunțat nominalizările…

Ce răspunzi?

Dacă oamenii din jur nu înțeleg de ce protestezi și spun că ești manipulat, iată ce le poți răspunde.

Mini povești despre #noiinceputuri

Al șaselea an de DoR vine cu schimbări de mărimi și forme, despre care o să aflați mai multe din revista tipărită…

Când aveam 16 ani…

Vârsta de 16 ani e o poveste universală, povestea unor vremuri în care făceam și credeam și gândeam lucruri care…

[Interviu] Teodora Ana Mihai și Waiting for August

Waiting for August, primul film documentar regizat de Teodora Ana Mihai, a avut premiera românească toamna trecută…

[#dordealba] Teatrul din orașul fără teatru

Skepsis, o trupă de amatori din Alba Iulia, face de 16 ani spectacole și educație nonformală prin teatru.

Editorial

A lega fire e o bună parte din ce am încercat să facem în cei 5 ani de DoR. Spun o bună parte, pentru că nu de…

Elementul supriză

Într‑o relație, cele mai mai bune surprize sunt cele anunțate. Text de Teodora Popa Ilustrație de Arpi Rezi …

Roz și încă ceva

Fine, It’s Pink, o tânără și promițătoare trupă din Iași, povestesc despre geneza formației, scena muzicală locală…

[One World Romania] „Cine ești? De ce te grăbești?”

Maria Fux avea 88 de ani când și-a luat adio de la scenă și s-a retras să predea în studioul ei. Câteva luni mai…