2, 3, şiiieee!

Ăsta‑i Otto Barbarul. Are 16 ani, e punker Și vrea să schimbe lumea.

Ăsta-i Otto Barbarul. Are 16 ani, e punker și vrea să schimbe lumea.

Text de Sebastian Ispas

Text publicat în Decât o Revistă #3 (vară 2010).

____________________

În București e jeg. Urmează un an cald ca dracu’ și ultimele zile din decembrie par rupte din aprilie. Pe scena din Suburbia, patru puștani rup în două o piesă punk. Sunt niște nimeni în deschidere la Chuck Norris Roundhouse Kick, o trupă de hardcore din Germania, și nu le vine să creadă. Otto Barbarul e în mijloc și se mișcă nervos, lovind cu pana o strofă de trei note pe coardele basului lăsat până la brâu.

Hanoracul negru pe care scrie Misfits atârnă pe el ca pe-o sperietoare de ciori. Ăsta-i primul concert al trupei lui și ultimul concert punk al anului. Cu țeasta blondă când verde, când roșie în luminile clubului, se-apropie de microfon și-și desface fălcile:

„În lumea asta contez, oaaareee?

Nu există altă scăparee, decât…”

Din sală se înalță brațe cu brățări la-ncheietură, iar Otto strânge sus pumnul drept și rage:

„În lumea asta contez, oaaareee?

Nu există altă scăparee, decât…”

Instrumentele se opresc pentru o clipă, iar Otto salută publicul cu un gest scurt: „Bună seara!”. Îi face-apoi semn toboșarului și, ca Dee Dee Ramone, bate ritmu’ cu gura:

„1, 2, 3, și!

Anarhie-egalitate, anarhie-egalitateee! Eee, eee, eee, eee!

Anarhie-libertate, anarhie-libertateee! Eee, eee, eee, eee!”

Basul și chitarele ridică un zid de zgomot. Otto strigă:

„Anarhie!”

Din stânga și din dreapta, îi răspund Leo și Tavi:

„Egalitate!”

„Anarhie!”

„Libertate!”

Totul se termină în breakul sec al lui Ioniță. Otto se apropie din nou de microfon: „Mulțumim. Am fost Alarma!”.

____________________

Când zic muzică mă gândesc în primul rând la protest, la o mișcare care să schimbe ceva. Nu neapărat la sunet sau la calitate, sau la cum ar suna de fapt melodia. Știi, mă gândesc că muzica e făcută ca să ofere un mesaj, nu doar ca s-o asculți, să zici, mamă, ce frumoasă e. Dacă vrei să asculți muzică d-aia, ascultă muzică clasică sau mai știu eu ce. Da’ dacă vrei să asculți muzică cu versuri, eu zic că muzica aia tre’ să aibă un mesaj. Trebuie să-ți transmită ceva neapărat. – Otto

____________________

Otto are 16 ani și în toamnă trece într-a X-a. Îl cheamă Octavian Albu, dar nu-l strigă nimeni așa. Pentru că s-a născut pe 17 ianuarie, părinții i-au dat și numele Anton, după Sf. Anton de Padova. Nici așa nu-i spune nimeni. Părinții și câțiva prieteni îi spun Otti, dar nu-i place deloc. Îl cheamă Octavian, nume latin ca al lui taică-său, Tiberiu, care a fost profesor de latină. De la el a luat toată chestia asta cu limbile străine – vorbește engleză, franceză, italiană, germană și puțină latină. Care nu e o limbă moartă, că o vorbește cu taică-su’.

Lui Otto îi place italiana pentru că e melodioasă și ușor de vorbit – de patru ani merge în vacanță la rudele din partea mamei. Germana i-a plăcut până într-a VI-a, când s-a schimbat profesoara. Lui Otto îi plac cel mai mult profii duri: profa de istorie, profa de franceză – chiar dacă o urăsc toți ceilalți – și profa de latină.

E la filologie, bilingv-engleză la Elena Cuza din Drumul Taberei. Acolo și locuiește, așa că nu face mult până la școală. Putea să ajungă la un liceu mai bun dacă chiar ar fi vrut. Putea s-ajungă și la Coșbuc. Dar nu s-a stresat prea mult. Nici nu-și bagă pula în școală, că e importantă (a IX-a a terminat-o cu 8,53). În generală era cel mai bun la toate materiile și a obținut o grămadă de diplome (de la școală, de la British Council, majoritatea pentru limbi străine). În același timp, făcea tâmpenii pentru că i-a plăcut mereu să fie ăla retardat. Retardat și deștept, nu retardat și prost.

____________________

Istoria ne învață, de exemplu, ce greșeli au făcut oamenii înainte. Dacă o cunoaștem, știm ce n-ar trebui să mai facem, înțelegi? Da, uite, și cu creștinismu’, au fost atâtea exemple despre catolici – câți au omorât, câte cruciade au pornit. Și au omorât o grămadă de lume doar pentru numele Domnului, dar de fapt aveau un interes economic și teritorial imens. – Otto

____________________

Otto Barbarul se ridică din mulțimea de puștani beți prăvăliți peste mesele din Suburbia, lasă sticla din mână, își ia basu’ și urcă pe scenă. E februarie, dar nu prea pare că e iarnă, așa că și-a luat un tricou și geaca de piele neagră, cu un craniu stilizat pe spate, emblema Misfits. Sunt preferații lui.

E al doilea concert Alarma, într-un eveniment caritabil pentru Haiti cu mai multe trupe punk locale, organizat de postul underground Radio Anopsia. În cele trei luni de la primul concert au făcut mai multe piese, inclusiv una de deschidere cu care să încingă rapid publicul. Otto și-a ras căpățâna în laturi, lăsând să se ivească un început de creastă. Îl are pe Leo în stânga, pe Tavi în dreapta și pe Ioniță în spate, la tobe. Cu ochii scânteietori, se apropie de microfon și rage:

„E plin de nebuni și pogo toată seara.

Cine-a tras alarma? Noi suntem Alarma!”

Piesa ține mai puțin de două minute. Apoi, Tavi pornește un riff simplu, pe trei note, iar Otto izbucnește ca un turbat:

„2,3 șiiiii!”.

____________________

Baschetu’, mai reușim cu el puțin. Mai avem voleiu’, mai avem handbalu’. La sporturi individuale ce se-ntâmplă? Îl avem pe-ăla, ăla care face skandenberg, Oncescu. Nu prea e decât fotbalu’. Nici de fotbal nu sunt pasionat, da’ numai despre asta aud. – Otto

____________________

Otto are porecla Barbarul de la fotbal. Când era în generală a jucat un meci 1 la 1 cu un coleg, pe pariu: care pierde face 100 de flotări. Îl puseseră pe altu-n poartă și scorul era 2 la 2. Era hotărât să câștige, așa că și-a faultat adversarul și s-a dat lovitură de pedeapsă. A ales să apere el (avea dreptul). Era un portar bun, primise chiar o diplomă pentru asta, cel mai bun portar din Cupa Spiru Haret.

Așa că a intrat în poartă. Înainte să apere, s-a dezbrăcat de tot (erau în curtea școlii, dar era târziu) și-a început să strige, nici el nu mai știe de ce: „Otto Barbarul cu spada în mână omoară dragonu’, sărută mireasa!”. Colegul a șutat la vinclu și Otto a apărat. De atunci i-a rămas Barbarul, chiar dacă până la urmă a pierdut meciul și a trebuit să facă flotările alea.

____________________

Cred că asta va fi limba universală. Toată lumea, aproape, știe engleză. Nu cred că există om în lumea asta care nu știe cum se zice da și nu în engleză. Cel puțin atât. – Otto

____________________

Otto și-a făcut trupă la 13 ani, cu doi colegi. Se numea White Road, Otto era la bas, Muky la tobe și Alex la chitară. Prima lor piesă se numea Bitch, era în engleză și avea versuri cam emo („Cut your fucking wrists / Throw your fucking heart / But don’t let me cry for her / Cause i don’t wanna fall for a bitch.”). Când le vede astăzi, lui Otto-i vine să râdă – cum naiba să nu râzi? I-au tras și videoclip, dar nu mai e pe net.

Apoi în locul lui Alex a venit Tavi, pentru că Alex era cu metalele și Tavi cu punku’. Tavi e un prieten din copilărie de-ai lui Otto, care venea des prin Drumul Taberei la bunică-sa. S-au apropiat mai mult pe la 10 ani, când au văzut împreună Boogie Nights. Le-a plăcut mult. Maică-sa lui Tavi le-a compus versurile pentru Umbra, piesă pe care-au înregistrat-o în 2009.

E pe YouTube, dar asta e și mai puțin punk: „Umbra mea e pe pământ, / Iar a ta la mine-n gând. / Eu pășesc în urma ta, / Dar tu nu vezi dragostea.” În imagine, Otto îl are în stânga pe Leo, un chitarist din Roșiori care l-a înlocuit temporar pe Tavi la înregistrări pentru că-și rupsese piciorul într-un accident cu scuterul.

Trupa s-a cristalizat înainte de primul concert: Otto la bas, Tavi și Leo la chitară și Ioniță la tobe. Numele White Road li s-a părut cam nazi, așa că s-au gândit să-l schimbe – au avut vreo 80 de variante, printre care Holy Hand Grenade (arma din jocul Worms). Da’ parcă e mai bine să ai un nume în română și să cânți în română. Pentru că nu poți să schimbi totul de-odată; trebuie mai întâi să schimbi ceva aici și abia apoi în afară. Mai întâi pornești alarma în țară.

____________________

Mesaj înseamnă informație. Un mesaj bun e un mesaj politic, de unitate, adică să adune oamenii, să strângă lumea și să lupte pentru un obiectiv, adică ceva, să se schimbe ceva. Să aibă un rost. – Otto

____________________

Otto ascultă punk din generală. Prima piesă pe care și-o amintește, de când avea 12 ani, e Wake Me Up When September Ends, de la Green Day. După ce i-a ascultat mai mult a ajuns să-i urască și s-a dat pe punk mai hardcore. Nimeni nu poate să spună exact unde a apărut punku’. Poate în State, cu Velvet Undergound și The Stooges și de-acolo a evoluat și s-a răspândit peste tot. Otto nu crede că a început pe bune în State. Au scos și Ramones un album și au zis că sunt prima trupă de punk. În Anglia s-a întâmplat toată treaba: Sex Pistols, The Damned, The Clash.

Pe lângă Misfits, care cântă horror-punk, Otto ascultă The Casualties, The Exploited, Oi Polloi, Abrasive Wheels, Circle Jerks, Resist and Exist, Black Flag, Toy Dolls, Dead Kennedys, Destroy și multe altele pe care le-a listat pe profilul lui de MySpace (n-are Facebook deocamdată, pentru că i se pare de căcat). Hardcore punk, street punk, anarcho-punk și d-astea. Dintre trupele românești îi plac Protex, Scandal, Stuck in a Rut, Recycle Bin, mai multe. Nu se gândește la o trupă anume când se gândește la punk. Nu e doar muzică, e o mișcare.

____________________

Vreau să bag un instrument ciudat în punk. Acordeon! – Otto

____________________

Otto Barbarul o ia înainte pe un coridor cu tencuiala roasă și grilaje la uși. Sala de repetiții e o încăpere dintr-un fost penitenciar, aproape de Gara de Nord. E studioul celor de la Recyle Bin, niște punkeri care cântă de trei ani și i-au luat pe puștani sub aripa lor. Alarma vine aici în fiecare weekend, câte două ore (îi costă pe fiecare câte 40 de lei pe lună).

Camera e plină de echipament audio: o stație de sunet, amplificatoare, monitoare, microfoane, chitare, două seturi de tobe și o grămadă de cabluri. În stânga, Leo încearcă să învețe niște versuri de pe-o foaie. Are 17 ani, poartă un tricou NoFX peste o bluză mai lungă, peste un început de burtă. E din Roșiori, Brăila, și s-a cunoscut cu Otto prin mai 2008, la un concert Cobe. În dreapta, Tavi exersează niște acorduri. Are 18 ani, o creastă îngrijită, un tricou negru, jeanși negri și adidași gri, toate curate. E un fashion victim.

În mjiloc e Otto, cu geaca Misfits, blugi și adidași maronii. La tobe nu e Ioniță, e Crețu’, cel mai nou membru al trupei. Otto l-a cunoscut în iarnă, pe un forum de muzică (RGC – Romanian Guitarist Community). E un tip de 21 de ani, aerian și pacifist, căruia îi place și punku’ dar și drum and bassu’. E un tobar bun și scrie și versuri (el a scris piesa de deschidere pentru concerte).

În studio mai sunt două tipe care se fâțâie de colo-colo și fac poze. Otto le ignoră și bagă o melodie la bas, o variantă ska a coloanei sonore din Pantera Roz. Alarma e cu nerv, dar e și cu râs, așa că-n fiecare concert strecoară câte-o bucată amuzantă. În primul a fost Santa Claus Is Fucking Your Mom – festiv, ce naiba –, în al doilea coloana sonoră de la Mortal Kombat.

Apoi trec la o piesă nouă. Cu vocea mai joasă, Otto începe:

„Internetul e o boală!

Mi-a distrus viața socială

Cu deviza națională:

Hai în era digitală,

Hai în era digitală!”.

Și versurile astea-s ale lui Crețu’, dar toți compun – Otto are Made in Bucale și Berea, Leo are Bătaie de joc și Stai în casă, iar Tavi are Anarhie-egalitate. Tot lui i-a venit ideea să pună pe muzică niște versuri de-ale revoluționarului Aurelian Negrău, din volumul De ce țara‑i amărâtă. Instrumentația o fac împreună, dar Tavi pare făcut pentru asta.

Cântă toți, grăbesc pasul și-o fut la strofa a patra. „Uite cum e, am făcut o structură”, spune Tavi și întinde niște foi. Otto se întoarce către una dintre tipe: „Hai ține astea”, și-i așază versurile în mână ca într-un stativ.

„A apărut o strofă nouă?”, întreabă Leo. „Da”, îi răspunde Otto și continuă nedumerit: „Da’ cum o cântăm?”. Mai întâi încearcă instrumentația, dar se-ncurcă toți.

„Cât? O strofă?”, întreabă Tavi. Leo îi arată, apoi zdrăngănește un riff. În cameră se aude o sonerie. Tavi se oprește, lasă chitara și-și caută telefonul. „A primit un mesaj”, spune Otto și-ncepe să râdă. Tavi termină de butonat, revine și face un solo scurt. Sunt gata.

„1, 2, 3 șiiiiiieeee!”.

____________________

Poți afla o grămadă de lucruri de pe internet, poți să te documentezi incredibil, cum nu poți nicăieri altundeva. Dar oamenii l-au folosit în exces. Mi-a zis mie Crețu’ că a aflat că internetul a fost o idee pornită de la hipioți, că voiau să fie într-o lume lor, să fie conectați în aceeași lume și nu știu ce. Și ei au încercat, au reușit – nu știu cum –, dar lumea a aflat de chestia asta și a început: cu filme porno, cu jocuri, cu tot felul de alte porcării. Totu’ e legat de virtualitate. – Otto

____________________

Otto n-a cântat de la început la bas. A început să meargă la cursuri de chitară pe la 12 ani, la îndemnul lui Tavi (care s-a lăsat și-a continuat să învețe singur). Era în grupă cu cinci-șase copii și le preda un prof pe la 50 de ani. În primul an, Otto n-a prea pus mâna pe instrument. Cursul era pretext să plece de-acasă, să bea și să fumeze. Din dozele de bere făcea bonguri din care fuma și se amețea. Nu iarbă, țigări. Se spărgea atât de rău încât odată a adormit pe preșul profului. D-aia a început să i se zică Droghy Droghy.

Până la urmă s-a apucat serios de muzică. La început a cântat doar vocal, apoi taică-su’ i-a cumpărat o chitară acustică Ibanez. Prima piesă pe care a învățat-o a fost 25 or 6 to 4 a baladiștilor de la Chicago. Un căcat. Profu’ s-a prins că i-ar plăcea altceva și i-a dat Some Kind of Hate de la Misfits. Atât i-a trebuit. A trecut la bas în White Road pentru că n-a găsit pe nimeni. DIY. Tot taică-su’ i-a luat un Behringer și Otto s-a pus pe învățat. S-a prins că dacă ai trupă, trebuie să exersezi și singur, și la repetiții – măcar câte una pe săptămână, altfel nu merge.

____________________

Cocalarii ăia de la bloc stăteau toți pe-o bancă și se bășeau și râdeau și-așa trecea ziua. – Otto

____________________

Otto Barbarul se agită în hanoracul lui Misfits în mijlocul scenei din Fire, o bombă bucureșteană cu un subsol încăpător, azi departe de-a fi plin. I-a crescut părul și-i stă drept într-o creastă gălbuie lată de mai bine de-o palmă. Puținii punkeri din față sunt în delir, se aruncă unii peste alții și sar ca niște purici arși cu țigara. Otto începe piesa Berea cu un intro melodic la bas, după care se-aruncă cu toții în ea, răcnind:

„De mic copil am descoperit

O băutură cu un efect deosebit

Făcută din patru ingredienteee:

Malț, hamei, orz și apă rece.

Pe toate celelalte băuturi le întrece!”.

Sunt energici și praf: Crețu bate tobele de-i flutură tufa din cap, Leo se prostește cu o voce îngroșată, apoi își scoate tricoul și cântă cu burta pe-afară. Otto n-a băut chiar atât: doar patru beri și-o sticlă de vin. Dar e-n formă.

Strigă toți refrenul:

„Berea e mai bună când e rece,

Mai bună când e recee,

Mai bună când e receeee!”.

Apoi o dau pe ska. Mai au vreo șase piese printre care și un cover Time Bomb, de la Rancid. În fiecare concert bagă câte un cover, niciodată același. Otto ia microfonul și-l dă și celor din public, să cânte. Undeva mai în spate e Behe, gagică-sa venită de la Buzău, o blondă micuță cu unghii negre care e straight edge: nu bea, nu fumează, nu se droghează și nu face sex.

E acolo și maică-sa, într-o blană și cizme cu toc. Lucrează la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Mai târziu o să-l ajute să-și găsească husa de la bas. Nu-i place prea mult muzica pe care-o face Otto, dar a fost și la primul concert și a plâns de emoție. A încercat să-l împingă de mic în față: la 10 ani l-a trimis la agenția de modele a lui Costi Mărculescu.

Taică-su’ stă pe un scaun și se uită liniștit, chiar dacă muzica e dementă. Se ocupă cu studiul documentelor istorice la Arhivele Naționale. În tinerețe a urcat și el pe scenă și nu oriunde: în Italia, la Sulmona, unde a jucat în piesa Fântâna Blanduziei, a lui Alecsandri, în latină. Zece ani a fost organizator la discoteca din Năvodari, unde a pus muzică pe magnetofoane și apoi pe casetofoane. Veneau acolo mii de copii, nu 20. Știe cum e.

De data asta Alarma cântă în deschidere la Recycle Bin, iar concertul se cheamă Welcome to Retardia. Pe afiș e un cimpanzeu candidat la președinție care face semnul victoriei. O să-și facă și ei un afiș când o să meargă în turneu prin țară, cu duba lui Tavi. Pe afiș o să pună un pește retardat cu ochii bulbucați și creastă în culorile tricolorului. Dar mai întâi trebuie să-și ia Tavi carnetul.

____________________

Eu mai mult cred în adevărul științific. Sunt mulți oameni care au stat, care au gândit pentru asta și nu sunt niște proști. Mai te și interesezi despre viața lor, cauți despre ei și afli că nu sunt niște proști. Au terminat niște facultăți, n-au… n-au de ce să mintă, pur și simplu. Demonstrează niște lucruri care chiar au logică. – Otto

____________________

Pereții camerei lui Otto sunt crem, decorați doar cu un goblen în nuanțe pământii cu un peisaj din Veneția. L-a pus acolo ca să nu fie chiar goi. Are doar trei postere, toate lipite pe interiorul ușii de la dulap: unul cu o svastică tăiată – simbolul anti-fa –, unul cu Alarma scris cu A de la Anarchy și unul cu The Adicts.

Calculatorul lui Otto e negru; toate electronicele de pe birou sunt negre, mai puțin un telefon vechi crem. Are un iPod cu 60 de giga de punk, da’ nu prea-l ia cu el, de teamă să nu-l piardă. Nu mai pupă el așa ceva. Lampa de lângă birou e trecută prin haina unui ursuleț din pluș amintire de la vară-sa din Italia, iar pe dulap are două pungi cu lucruri ale unui bunic: niște ceasuri vechi și un chipiu de militar. Nu-i era bunic de sânge, că bunică-sa se recăsătorise, dar Otto era preferatul lui.

Pe peretele de lângă ușă, Otto are trei stative în care-și agață instrumentele: chitara acustică Ibanez, un Fender Strat roșu și basul electric Squier – alb cu roșu și negru, cu un craniu.

Mai are niște scule muzicale, câteva de-ale lui taică-su’. Într-un cui e spânzurat un extensor cu două arcuri; pe celelalte le-a scos, că-i era prea greu, dar nici așa nu prea trage de el. Are în schimb într-o cutie niște role albe Rollerblade cu care mai iese prin oraș. Tot în cutie are și două mingi de baschet, una umflată și una nu, o minge de fotbal și două gantere goale pe dinăuntru. Taică-său a luat țeapă cu astea: degeaba le umpli cu apă, că sunt prea ușoare. Tre’ să pui nisip, sau ceva.

Poa’ să și fumeze în camera lui dacă vrea, că e camera lui; scrumează într-un portțigaret. Când iese în oraș, îi cere maică-sii o țigară de drum.

____________________

Minciuna te induce în prostie și din prostie nu mai ai ce să faci. Nu poți să te mai înalți. Ajungi la 40 de ani prost, ce poți să mai faci? Educația e cel mai important lucru, da’ mulți nu-și dau seama. Foarte, foarte mulți. Asta e problema generației noastre, că mulți nu-și dau seama că fără educație o s-ajungi sclavul lor. Sclavul Statului. – Otto

____________________

Otto vrea ca-n Alarma să fie anarhie. Să nu existe un lider, să aibă toți ceva de spus. De-asta compun împreună piesele și scriu versurile cum le vine. Toți cântă la voce, doar că la unele concerte n-au destule microfoane. Și dacă Otto sare-n ochi, e poate pentru că e cel mai tânăr, cel mai blond și are creasta cea mai mare, da’ nici măcar nu și-o face la fiecare concert cu săpun și fixativ. La școală nu merge cu ea făcută și de fapt nici nu prea-l reprezintă.

Vrea să fie toți egali și să fie la fel și cu politica din țara asta. Nu ca în comunism, unde toți erau egali forțat, ci altfel. Comunismu’ era un sistem perfect, dar păcat că oamenii nu sunt perfecți. Ar trebui ca ăia care au mai mult să îi ajute pe ăia care n-au. Să se creeze o comunitate de într-ajutorare bazată pe respect și reciprocitate. Dacă oamenii ar face asta, nici n-ar mai fi nevoie de poliție ca să facă ordine. Da’ totu’ pornește de la oameni.

Cât timp există naziști și Noua Dreaptă în România, Otto o să fie anti-fa. O să lupte împotriva rasismului și a discrimi nărilor de orice fel. Știe că nu toți skinheads sunt naziști și că nu toți naziștii sunt skinheads, da’ nu contează cum arată. Problema e că ăia se duc și bat punkeri. Și bat țigani, că fură. Ar trebui integrați cumva, nu sunt ei de vină dacă nu-i acceptă nimeni.

La școală, Otto a găsit un tip care cântă la trompetă și e țigan. Ar vrea să-l bage în trupă.

____________________

Uite, când m-am dus în Italia am văzut la știri numai: un român a violat, un român a furat. Numai d-astea vezi în fiecare zi, cum se-adună naziștii și zic merda, cazzo, va fa’n culo Rumania … Aveau nu știu ce cântăreț rap și în vreo trei-patru melodii zicea despre români cât de proști sunt, nație de scârbe. Numai d-astea arată. Numai impresii d-astea își fac despre noi. – Otto

____________________

Otto Barbarul e fan DIY. În aprilie, la al patrulea concert,nu s-a mai bazat pe nimeni din afară. El și Crețu’ auvorbit cu cei de la Obey, o pivniță putredă cu tavan jos și lozinci

anti-sistem pe pereți („Capitalism is Crisis”, „Buy, buy, buy or die, die, die”), care-a fost mai demult crematoriu de câini și-are o budă care miroase a gogoși. Băieții au căutat pe forumuri trupe din țară, să nu fie numai ei, și i-au găsit pe I Change the System (ICS), trei punkeri din Aiud care cântă și-n engleză, și-n română. „Nu știa nici Pulea Spătaru’ de ei; le-am făcut un bine”, spune Otto. Mai trebuia să vină și Stoned Addams, dar n-au mai ajuns. Nici gagica lui din Buzău n-a mai ajuns.

Totul putea să se ducă dracului înainte să-nceapă concertul, când prin puștimea de punkeri și metaliști au apărut doi naziști imenși – până la urmă au plecat plictisiți. ICS au strâns puștimea la pogo, într-un amestec de concert punk și stand-up. („Care-i diferența dintre Ciulă și un om beat?”, a-ntrebat vocalul între două piese. „Niciuna! Ciulă, aici de față, e șoferu’ nostru și îi praf.”) Otto era-n mijloc, cu geaca lui Misfits; avea grijă să nu lovească aiurea și-i potolea pe-ăia care se izbeau prea tare.

După vreo oră urcă pe scenă cu Leo, Tavi și Crețu’, înghesuiți în spațiul meschin și încurcându-se printre cabluri. Nu sunt decât trei microfoane așa că Tavi nu va cânta. „O să vă chinuim în seara asta cu 16 piese”, anunță Otto mândru, chiar dacă mai târziu se va jura că n-o să mai facă niciodată așa ceva; e mult prea obositor. Încep, ca de obicei, cu Alarma și continuă cu De ce țara-i amărâtă. Publicul se îmbulzește într-un pogo claustrofob, dar nu e ca și cum ar avea de ales.

„Nu mai sunt adolescenții revoluției furate

Cred că s-au trezit la bine, haideți domnilor, se poate!?”

La final, îi ies puțin peste 150 de lei, cât să-i plătească pe ICS, dar mai numără o dată ca să fie sigur. Bancnotele verzi cu fața lui Iorga sunt de departe cele mai multe și-l cam încurcă. Nu învârte în fiecare zi atâția bani.

Ar vrea să se angajeze undeva, dar încă nu și-a găsit nimic. Odată în Italia a lucrat o zi culegând pepeni și încărcându-i în tractor. A avut febră musculară două zile. Vrea să facă altceva, nu muncă d-asta grea, dar încă nu știe ce. Când are bani, iese în Oktoberfest unde berea e 4 lei și dacă iei un metru primești una gratis. Mai iese prin Underworld, unde poți să joci un foosball pe Ramones. De fapt, oriunde în centru e frumos.

Se ridică de pe trepte cu un rânjet galben, cu dinți de Johnny Rotten. Au ieșit cu un leu în plus. Dar au făcut-o singuri.

____________________

Banul e cea mai bună metodă de sclavie pentru oameni, pe care au găsit-o până acuma. Nu cred că există ceva mai tare, adică tu muncești ca să poată să te plătească. Dacă nu muncești nu mai pot să te plătească, nu mănânci, nu bei, nu faci nimic. Lumea fără bani? M-am gândit mult. Sigur există o soluție să rezolve toate astea. Să existe banul, dar în același timp să nu mai existe interesul băncilor, adică să fie o singură bancă în lume, dar care să nu aibă un interes. Să fie doar așa, doar să ajute. N-ai cum, că fiecare depinde de alta. De asta mă gândeam… – Otto

____________________

Otto spune că sunt două lumi, una a activiștilor și una a streeterilor. Street punkerii sunt ăia care fac tot timpul chetă pe stradă; nu vor să schimbe nimic; au dat-o în cocălărime.

Cheta e punk, dar punkul e mai mult decât să bei la un colț de stradă. Adică mai bei cu prietenii, dar mai și vorbești, mai vine fiecare cu o idee, te mai plimbi prin alte orașe, mai faci ceva. Și Otto face din când în când chetă, dar încearcă să păstreze un echilibru. A fost așa prin Arad, Vâlcea, Buzău, Sibiu, Constanța. În București mai mult cere țigări (fumează de la 11 ani și, când are bani, își ia țigări lungi). E politicos de fiecare dată; chiar dacă nu primește zice, „Sărumâna, mersi!”. Doar omul nu e obligat să dea. Și uneori se-ntâmplă ca alții să vadă că se poartă frumos și să-i întindă un fir.

Dacă se-ntâmplă să vină un cerșetor la el, Otto îi ascultă mai întâi povestea, chiar dacă e un moș bețiv care recită din Biblie. Îl confruntă. Dacă Dumnezeu e bun, de ce ne trimite în iad? Dacă în Africa sunt oameni care nu sunt creștini, ce se-ntâmplă cu ei? Dacă Iisus a existat cu adevărat, de ce nu l-au consemnat și alți istorici? Moșu’ n-are ce face, îi răspunde tot din Biblie, că a trecut de 40 de ani și altceva nu știe. S-a adâncit în prostie și n-are cum să mai iasă. Dar e amărât și lui Otto i se face milă de el așa că-i dă un leu să-și ia și el o șaorma.

____________________

Uite, Biserica nu plătește nici taxe, nici impozite. Îmi dau eu seama singur că tot Statu’ o finanțează și dacă Statu’ și modul de politică nu e bun, atunci nici Biserica nu e. La început, ideea a fost foarte tare pentru că a pus omul în valoare foarte mult, creștinismul. Și s-a bazat pe ceva. Da’ acuma, a devenit un mare, un mare căcat. O mare scârbă. Îmi dau seama că nu pot să mai am încredere în nimic. Cel puțin dacă e legat de religie. – Otto

____________________

Otto s-a despărțit de Behe după ce s-au certat pe mess. Oricum era cam proastă. Adică, în seara aia din Fire a venit unu’ cu un ochi de sticlă și și-l tot scotea și asta l-a întrebat dacă vede cu el. Da’ totuși îi plăcea și n-ar fi vrut să se despartă. Ea i-a zis că sunt prea departe. Cât de departe e Buzău? Ia trenu’ și în două ore e aici. Departe e Satu Mare.

Au fost și alte fete. Pe la 14 ani s-a îndrăgostit de el o contabilă de 21, cu care s-a cunoscut lângă bloc. Ascultau aceeași muzică și s-au văzut de câteva ori, dar n-a ținut. Într-o zi, taică-său s-a întors de la birou și l-a găsit cu trei fete ascunse pe balcon. Nu s-a băgat, a intrat în baie ca ele să poată pleca. Oricum venise prea repede. A mai fost Anca, o fată care venea la ieșirile organizate de profu’ de chitară. Ei îi plăcea de el, lui nu-i plăcea. Și când a început să-i placă, ei nu i-a mai păsat. Așa i se întâmplă de fiecare dată.

Ar vrea să aibă o prietenă, da’ nu o prietenă de muie. Una care se îmbracă frumos, da’ nu se uită astea la el. Parcă toate tipele bune umblă cu cocalari cu bani, sunt pe interes.

____________________

E și ceva genetic, că suntem mamifere și așa trebuie să ne reproducem. Da’ ține și de societate și că avem și plăcerea aia de-a o face. Mai povestim prietenilor, Uite mă, ce i-am făcut lu’ blonda aia aseară! – Otto

____________________

Otto Barbarul își aruncă țigara și se urcă în autobuz; are de mers trei stații până la sala de repetiții. E mai, afară e și mai cald, așa că a trecut la pantaloni scurți și tricoul negru Ramones (are unul singur, cu versurile de la Blitzkrieg Pop pe spate). În picioare are niște Globes negri cu cruci, pe care-i poartă în glumă.

Își târșâie picioarele pe coridoarele fostului penitenciar, trece de grilaje și ajunge la studio. Nu prea are chef de repetiții, dar merge oricum. Motivul e că Leo a ieșit din trupă – trece într-a XII-a, are de învățat și-l costă prea mult drumurile din Roșiori (își lua bilet redus cu 4,7 lei, că nașului ar fi trebui să-i dea 5). Trebuie să găsească un chitarist. Crețu’ ajunge la scurt timp după și se schimbă într-un șort și un tricou, ambele negre. Are părul mai scurt, care-i lasă să se vadă piercingul lunguieț din urechea dreaptă. Își montează cinelele și dă două în ele, de verificare. Tavi întârzie, ca de obicei.

Se încălzesc cu un instrumental de horror punk, apoi Otto încearcă niște acorduri la bas, în lipsa unei chitare. Trec 30 de minute și Tavi tot nu e. Obișnuiește să întârzie, are tot felul de scuze ciudate și nu răspunde la telefon. „Zice că a venit poliția și l-a prins cu droguri și n-avea telefonu’ la el. Poa’ să zică că se căca și nu-l avea la el!”, spune Crețu’.

Și ce dacă sunt doi? E timpul să repete. Urlă amândoi pe De ce țara-i amărâtă cu instrumentalul sec. „ Ce facem cu Tavi?”,întreabă Otto. „Nu mai suport, mă, e și 40! Cred că tre’ să negăsim doi chitariști.”

Merg mai departe cu repetiția. Otto începe un ostinato pe Evadează. Tipu’ care-i ajută cu sunetul îi arată lui Crețu’ cum să țină mai bine bețele și se simte.

„Futu-l în gură de avorton!”, sare Otto. Nu numai că întârzie, dar azi trebuie să plătească și sala. Se caută puțin prin buzunare: „Dacă nu vine, io am bani”.

Apoi ies în antecameră să ia o pauză.

„Ce facem acu’? Pierdem timpul lui Dumnezeu”, spune Otto dând din picior nervos. A trecut mai bine de o oră. Plictisiți să stea degeaba, se-ntorc să mai bage câteva piese. Otto cântă, la mișto, Podul de piatră s-a dărâmat. După încă două se oprește, lasă basul, se trântește pe-un scaun rotativ și se apucă cu mâinile de cap. „Alarma ia o pauză, până găsește chitariști”, spune în gol. „N-o să mai vină Tavi, nu sunt eu de acord să vină. Nu se poate să ne facă asta în fiecare weekend.”

____________________

Filmu’ îți arată imaginea, nu ideea. Nu te lasă să-ți dezvolți imaginația, doar stai așa și te uiți la un ecran. În carte-ți mai plimbi ochii, da’ în ecran te uiți și vezi tot. Dacă aș citi acuma Iliada, mi-aș imagina cum se bat centaurii cu minotaurii cu toate chestiile astea, Iason și lâna de aur, mi-aș imagina cum s-ar duce și ar tăia și s-ar bate și s-ar duce prin păduri și nu știu ce. În film văd ce mi se arată, nu mai mult. Ce vrea regizorul, atâta. Da’ așa e filmu’, n-ai cum să-l schimbi. – Otto

____________________

Otto vede destul de rar filme. Îi plac alea mai deștepte, la care te uiți de două-trei ori ca să le înțelegi. Ca Requiem for a Dream, al lui Aronofsky. Știe că e mai vechi, dar l-a văzut recent și i-a plăcut foarte mult. E și dur, și trist, dar arată și adevărul exact cum e în realitate – cel mai tare e că arată exact ce văd drogații atunci când se injectează și trag pe nas și tot.

Otto știe cum e, că în afară de alcool și iarbă a încercat mai multe chestii: nepra (prenadez), pastă corectoare, Tussin Forte, Tantum Rosa și altele. Când băga, mintea i-o lua pe arătură și i se părea că știe tot. Îi venea o idee genială, da’ nu putea s-o fixeze – o uita imediat. Apoi îi venea alta – o uita și pe aia. Și tot așa.

Mai mult decât să se uite la filme, citește – o grămadă de pe net. Așa a aflat ce efecte are prenadezul și s-a îngrozit. Să mori instantaneu înecat cu propria vomă? Oribil. (La calculator se și joacă, mai ales jocuri de strategie istorice, ca Medieval: Total War, dar și FIFA.) Se documentează și din enciclopedii ca să știe chestii. Acum a găsit un ghid de cultură generală scris de Braunstein și Pépin.

Știe că lumea nu prea citește, deși la el în clasă nu e chiar așa de rău (doar e la filo). Îi pare rău că nu fac la școală mai multă literatură de oraș, că s-a cam săturat de viața la țară. Și de dragoste. Doar cu asta o țin, din clasa I până într-a IX-a: dragoste și viața la țară. Nu că ar avea ceva cu țăranii, dar mai sunt și alte lucruri despre care să se scrie. Nu?

____________________

Ne-au zis să citim Moromeții da’ n-am avut timp, chiar n-am avut. – Otto

____________________

Otto Barbarul a ajuns în Cluj Napoca. A respirat aerul împuțit din compartimentul trenului ca să-i vadă pe cei de la Scandal și pe unii dintre tăticii oi punkului, The Business. Ăștia-s din Anglia, de la mama lor. S-a trântit la o masă în cuibul de bețivi Irish Pub și e cam ofticat că Scandal n-au mai ajuns. „Îi ador mă, îi ador!” E dezamăgit și pentru că nu prea sunt oameni la concert, deși e un eveniment destul de mare – pe lângă The Business mai cântă patru trupe punk-hardcore.

Crețu’ avea ore la școala de șoferi, așa că Otto a venit doar cu Ioana, tipa care a făcut pozele astea, și cu Bianca, fondatoarea Radio Anopsia, care a organizat primele concerte Alarma și pe care a convins-o să-i dea cadou hanoracul Misfits. Ele l-au convins să mănânce falafel și acum nu se simte prea bine, pentru că era cam condimentat. Otto-și ridică capul din palme și începe să povestească despre Amerigo Vespucci, pe care indigenii l-au omorât și l-au presărat în mâncare. „Îți vine să crezi? A murit un condiment!”. Apoi îi cade falca din nou. E mort de plictiseală.

„Îți vine să-ți bagi pula. Faci o gaură-n masă și-ți bagi pula!”, izbucnește dintr-o dată, mimând gestul cu amărâta de masă. În boxe sună Faithless. „Cine-s ăștia?”, întreabă întorcându-se spre dreapta. „Faithless, fără de credință”, răspunde Bianca. „Nu ăștia mă, mă piș pe ei. Ăla cu creastă”, spune arătând cu capul spre unul dintre punkeri. Mai bea câteva guri de bere și se ridică.

În pogoul ce urmează își va pierde telefonul dar și-l va recupera, îi vor cădea cheile pe scenă dar și le va recupera, îi va sări un papuc dar și-l va recupera și-și va rupe cracul pantalonilor arătând ca un stripper, dar va merge mai departe.

A deschis Cowboy Poetry, un nemțălău cu barbă și jeanși strâmți, care cântă punk acustic. Lui Otto-i place pentru că are coaie să stea acolo de capul lui. Au urmat Turn Away, hardcoreri belgieni cu două tipe în trupă, și Bitov Terror, punkeri bulgari cu tricouri Fred Perry (asociate de regulă cu skinheads). Ăștia au cântat If the Kids Are United de la Sham 69, una dintre piesele preferate ale lui Otto, pentru că adună oamenii împreună. Înainte de headlineri au mai urcat pe scenă nemții de la Asbestos in Obstetrics care au ca dress-code pantalonii scurți și urlă un grindcore ininteligibil.

Veteranii de la The Business cântau pe când erau tineri părinții lui Otto. În așteptarea lor mulțimea intonează imnul punk al Balcanilor, o reinterpretare Guantanamera: „Ciorbă

de burtăăă! Ciooorbă de buuurtăăă!”. Apar pe scenă după un soi de uvertură maiestuoasă, grași (mai puțin solistul) și chei (toți), cu fețele îmbătrânite. Gloata se aprinde. Ăștia sunt eroii lor! Știu versurile și le cântă mândri. Tipul de la voce, mai uscat ca un copac trăznit, urlă o piesă cu Guiness și punkerii se strâng la un mosh zdravăn. Creasta flască a lui Otto răsare doar din când în când; grupul e tot mai omogen.

Solistul se oprește și se uită-n public, dar nu vede de lumini. Îi strigă unui tehnician, arătând către monitor: „This thing, up!”. Și către reflectoare: „That thing, down! Cause I can’t see fuck-all!”.

„Any punkers in ‘ere tonight?”, strigă spre public. Mulțimea agită pumnii, sare-n sus. „Any skinheads?” Urlete diferite străbat sala. „It doesn’t matter. Cause we’re all the same!”, strigă el și începe o piesă la care mulțimea se pierde complet.

Otto urcă pe scenă și sare; e un faraon purtat pe brațele supușilor, dă din mâini ca o morișcă vie. Urmează o piesă despre fotbal și toți bat din palme frenetic. „Oi, oi, oi!” Într-o oră care trece într-o clipă, The Business trec prin set list, grăbiți să termine înainte să se închidă clubul. Ultima bucată e una clasică, Drinkin’ and Drivin’, pe care chiar o știu toți. Urlete și urale. Ies din sală pe fundalul sublimei lozinci: „Patrula, patrula, patrula suge pula!”.

____________________

Am pățit de o grămadă de ori… să te oprească poliția pe stradă fără niciun rost și să te controleze în buzunare. Am întâlnit și polițiști de treabă care mi-au dat șaorma, mi-au dat țigări. Au fost foarte de treabă. Da’ sunt și foarte mulți polițiști proști în țara asta. Mă mir că n-au fost dați la școala specială la cât de proști sunt. Serios. N-am mai pomenit așa ceva. – Otto

____________________

Otto Barbarul a fugit de-acasă prima oară când avea 15 ani. A furat 200 de euro din banii strânși de ai lui pentru concediu, dintr-un plic ascuns sub un ghiveci cu flori, și s-a dus cu Leo la Sibiu. Nu și-a luat cu el nimic de mâncare sau de băut, doar un uscător de păr (căruia-i spune foen). Pe principiul: „Who needs eating or drinking when you can make your mohawk?”.

După trei nopți într-o pensiune cu jacuzzi și după ce-a dat toți banii pe alcool și etnobotanice, a ajuns să mănânce răbdări prăjite. Taică-său a alertat poliția, dar Otto s-a întors acasă înainte să-l găsească, la timp pentru a pleca în concediu. Totuși, ca să clarifice lucrurile l-a dus la Secție, unde un polițist i-a scos cu cleștele cele trei pierce-uri pe care i le făcuse un punker. Acum nu mai pleacă chiar așa, fără să spună.

Odată a dormit într-o magazie părăsită, pe niște șezlonguri pe care le-a luat de la o terasă. A fost și-n Vamă, de 1 mai, dar nu l-a dat pe spate. A doua oară a dat de o puzderie de cocalari și s-a lecuit. E de căcat, oricum. Toamna trecută s-a certat cu ai lui și a locuit timp de o săptămână în Ferentari, la un amic. Părinții nu mai încearcă să-l controleze, pentru că știu că n-au cum. Odată, Otto a spart un geam ca să-l provoace pe taică-su’ la bătaie. Taică-su’ n-a dat în el, dar i-a spus că e momentul să-și ia viața în serios. Că a făcut tot ce-a putut pentru el. Dacă vrea să se piardă, e treaba lui.

____________________

E și punku’ o artă. Creează ceva, se aduce o idee. E o artă mai filozofică, ca să zic așa. Nu e atât de pașnică. N-ai cu cine să fii pașnic. N-ai cu cine. Cu cine să fiu io pașnic? Cu toți boii ăia din Parlament, sau cu cine să fiu io pașnic? Pentru cine? Pentru polițiștii care fac tot felu’ de abuzuri, te iau pentru orice căcat și te opresc pe stradă? N-ai cu cine. – Otto

____________________

În București e jeg. Pentru că imediat e iulie, e și mai cald. Otto Barbarul s-a oprit la o șaormerie din Kogălniceanu ca să se îndoape cu una de 4 lei. Cea mică e 2 lei și cea imensă 7, da’ e prea mare. Nu e la fel de bună ca aia de la Maverick, din cartier, care costă 14 lei, dar merge.

Stă la coadă cu Bianca și Alexandra, o tipă de 24 ani care cântă la chitară și cu care a făcut deja niște repetiții. Să vadă dacă merge așa. (Ea i-a împrumutat Capitalul, de Marx, da’ Otto n-a reușit să-i dea de cap. Trebuie să învețe niște economie și începuse să citească din manualul de a X-a, dar l-a pierdut la mare.) De Tavi n-a mai reușit să dea, iar chitariștii de punk nu cresc în copaci. La concertul Rammstein (s-a dus mai degrabă să stea cu băieții care se strâng pe la concertele astea) l-a cunoscut însă pe Cosmin, o așchie cu părul lung, de 20 de ani. Cu ei va încerca să sune din nou alarma.

După 15 minute la coadă, ajunge să înfulece din amestecul cu carne, cartofi și sosuri. „Nu mănânc legume, deloc”, spune scârbit. „În afară de morcovi. Și poate țelină. Sau păstârnac. Da’ roșii, gogoșari, ardei, astea, nu. Dacă mănânc roșii, vomit.”

Se proptește la o masă murdară din metal și mestecă. E noapte și s-a mai răcorit, da’ tot pute. Mușcă din lipie de parcă ar fi ultima bucată de mâncare din lume și după ce-o termină linge punga de plastic după ultimele urme de sos. O aruncă apoi într-un coș și fuge să se pișe. N-are unde, așa că se duce după un colț, își aruncă ochii-n stânga și-n dreapta și-și dă drumu’ pe trotuar.

Se întoarce ușurat și-i cere o țigară Biancăi. „Dup-o masă canceroasă…”, spune el c-un rânjet nervos. Trage din țigară cum înfulecă din șaorma. Oricum, în câteva minute, o să plece la Alexandra să exerseze niște piese, dar mai întâi îl așteaptă pe Cosmin. Când îl vede, mai trage un fum și aruncă mucul pe jos. E timpul să plece și să cânte punk.